City Break Larnaca

Călătorește în Cipru!

Cauta City Break
1 Camera (2 Adulti ) Adauga camere / calatori

Oferte City Break Larnaca

City break Larnaca - descoperă cele mai ieftine oferte actualizate în timp real pentru cazare și avion spre Larnaca. Confirmare instant pentru vacanța ta!

City Break Larnaca

Larnaca  este un oraș port, aflat pe coasta sudică a Ciprului, un loc plin de soare și temperaturi ridicate tot timpul anului. Dacă vă doriți să petreceți un city break în Larnaca, puteți alege orice perioadă din an, dar cele mai indicate sunt primăvara și toamna, deoarece vara temperaturile pot ajunge chiar și la 50 de grade Celsius. O vacanță în Larnaca se poate traduce prin mare și soare, dar puteți vizita și câteva obiective turistice foarte interesante, pe care vă recomandăm să nu le ratați. Haideți să aflăm care sunt acelea:

Top 5 obiective turistice din Larnaca:

  • Biserica Sfântul Lazăr
  • Muzeul Medieval
  • Lacul Sărat
  • Muzeul de Istorie Naturală
  • Promenada Palm Trees

Larnaca este un oraș foarte mic, dar plin de viață. Dacă v-ați decis să vă petreceți un city break aici, veți avea parte de câteva zile pline de distracție, aventură, dar și foarte multă relaxare, mai ales dacă stați la plajă. Dacă știți să înotați bine și sunteți pasionați de scufundări, trebuie să încercați scufundările până la epava Zenobia, o faimoasă epavă a unui vapor care s-a scufundat în 1980. De asemenea, puteți experimenta diferite alte sporturi pe apă, vă puteți duce la o degustare de vinuri sau la pescuit, dacă vă doriți să încercați lucruri noi. În Larnaca se organizează și tururi gratuite pentru turiști, așadar vă recomandăm să participați la unul, pentru a descoperi și celelalte atracții turistice din oraș. Noi vă sfătuim să mergeți să vedeți Mănăstirea Stavrovouni, Muzeul Pierides, Piața Europa, situl preistoric Choirokoitia, Fortul Larnaca sau moscheea Hala Sultan Tekke.

Fără a sta măcar o zi la plajă, să vă relaxați cu adevărat, nu puteți încheia vacanța în Larnaca.

Restaurante în Larnaca

Trebuie neapărat să gustați preparatele cu fructe de mare, care vă vor încânta toate simțurile. Puteți găsi și preparate internaționale, dacă nu doriți să vă aventurați din punct de vedere culinar, însă vă recomandăm cu drag să încercați bucătăria locală. Câteva restaurante și localuri în care merită să intrați în Larnaca sunt: Akis Restaurant, Alakati, Amenti, Amikos, Casa Mia Ristaurante, Chryso Psari, Eftihia Tavern sau Giorgallas Fish Tavern.

Shopping în Larnaca

Artera principală pentru shopping în Larnaca este strada Zenon Kitieos, unde veți găsi magazine de tot felul. În funcție de ceea ce căutați, mai puteți merge și în magazinele Oro Fino Jewellery, 34 The Shop, Indian Treasures sau la reprezentanții diverselor branduri internaționale.

Versiunea Desktop Versiunea Mobil