Ziua Pământului, Salar de Uyuni

Ziua Pământului 2016: locuri și fenomene incredibile din lume

Astăzi, 22 aprilie 2016, Puc ne-a tras de mânecă și ne-a amintit că se sărbătorește Ziua Pământului, peste tot în lume. Fiind un ecologist convins și un protector a tot ceea ce înseamnă natură, simpaticul nostru explorator s-a gândit să ne dea câteva informații despre ce înseamnă, de fapt, această Zi a Pământului și să ne arate câteva locuri și fenomene incredibile din lume. Acestea ne vor deschide ochii tuturor și ne vor reaminti cât de frumoasă este planeta pe care trăim și cât de important este să o protejăm. Așadar, haideți să ne minunăm împreună! :)

22 aprilie marchează ziua în care a luat naștere mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător, eveniment ce a avut loc pentru prima dată în anul 1970, în Statele Unite ale Americii. În prezent, Ziua Pământului este sărbătorită în peste 192 de țări, prin diverse acțiuni și evenimente menite să reamintească tuturor cât de importantă este protejarea mediului în care trăim. Ziua Pământului este coordonată de organizația nonprofit Earth Day Network, condusă de către Denis Hayes, cel care a organizat prima mișcare de acest gen în 1970.

Iată și câteva locuri absolut uimitoare din lume, precum și fenomene deosebite, care ne arată cât de frumoasă este Terra. (mai mult…)

Citește mai mult