Strasbourg (2)

Strasbourg, capitala Alsaciei

Dacă v-aţi hotarât să vizitaţi Alsacia, atunci nu trebuie să rataţi şansa unui popas în capitala acestei regiuni franceze. Strasbourg, oraş aşezat pe malul stâng al Rinului, cunoscut mai ales fiindcă aici se află sediul Parlamentului European, este un loc cu un farmec aparte, care vă va încânta cu siguranţă.

Oraşul Strasbourg este o aşezare cu o istorie milenară și extrem de zbuciumată. A fost înfiinţat încă din Antichitate, sub numele de Argentarorum. A fost locuit iniţial de gali, devenind ulterior cetate romană. A fost invadat de către barbari, alemani, iar mai apoi franci, aceştia din urmă dându-i numele actual. De Strasbourg este legat primul document în limba franceză, un angajament dintre doi nepoţi ai lui Carol cel Mare contra fratelui lor, cunoscut sub numele de Jurămintele de la Strasbourg.

Din secolul IX până în secolul XIV a făcut parte din Sfântul Imperiu Roman. După semnarea păcii de la Westphalia, oraşul a făcut parte din regatul Franţei. În anul 1870, după un asediu ce a durat 7 săptămâni, Strasbourgul a fost ocupat de Germania, rămânând sub ocupaţia germană până la finalul Primului Război Mondial. A fost reanexat de către Germania nazistă în 1940, apoi a revenit din nou Franţei, devenind în perioada ce a urmat un important centru european.

Quai St Nicolas Strasbourg (1)

Oraşul Strabourg este renumit şi datorită numeroaselor instituţii europene ce-şi au sediul aici: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Centrală a Navigaţiei pe Rin, Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă sau Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului.

Obiective turistice Strasbourg

În Strasbourg se găsesc o mulţime de atracţii turistice. Un punct central îl reprezintă catedrala catolică Notre Dame, construită în stil gotic între secolele XII-XIV. În interiorul catedralei se află un celebru ceas astronomic. Nu trebuie ratată nici Casa Kammerzell, construită în secolul XV. Alte obiective mai sunt Palatul Rohan şi Muzeul de Artă Modernă. Grande Ile de Strasbourg face parte din patrimoniul cultural mondial Unesco, aici situându-se și celebrul cartier La Petite France, cu splendidele sale case tradiţionale din lemn și cărămidă. Piaţa Gutenberg, cu Neubau, sediul Camerei de Comerţ, este o altă atracţie de top. Oraşul este uşor accesibil din orice colţ al Europei, datorită faptului că în imediata sa apropiere se află un aeroport internaţional pe care operează zboruri ieftine spre Strasbourg numeroase companii aeriene.

Strasbourg (3) Strasbourg (4)

Comments