Sibiu

România pitorească: Sibiu

Din 2007, anul în care a împărţit cu Luxemburg titlul de Capitală Culturală Europeană, orașul Sibiu a înflorit. Fostă capitală a Transilvaniei, Sibiul este și un centru economic, istoric și turistic de vază, influenţa foștilor coloniști sași fiind hotărâtoare atât în aspectul general al orașului, cât și în privinţa investiţiilor străine.

Obiective turistice Sibiu

 – Piaţa Mare, menţionată documentar pentru prima dată la începutul secolului al XV-lea. A fost clasificată ca monument arhitectural de către UNESCO, în această piaţă aflându-se câteva clădiri remarcabile, cum ar fi Palatul Brukenthal sau Turnul Sfatului, ca și câteva statui cu o istorie interesantă. De asemenea, în piaţă este marcat cu un cerc de piatră roșie locul unde s-a aflat, din secolul XVI până în secolul XVIII, Statuia lui Roland, locul unde se ţineau execuţiile publice.

Piata Mare, Sibiu, Romania

Piaţa Mică, ale cărei clădiri adăposteau ateliere meșteșugărești. Clădirile din această piaţă au pe acoperiș mici deschizături lenticulare, cunoscute sub denumirea de ochii Sibiului.

Ochii Sibiului

Pasajul Scărilor, construit în secolul al XIV-lea. Este un pasaj din piatră și cărămidă, care făcea parte, împreună cu turnurile de apărare ale orașului (Turnul Dulgherilor, Turnul de Poartă, Turnul Archebuzierilor, Turnul Olarilor), din a treia centură de fortificaţii.

Turnul Olarilor, Sibiu

Podul Minciunilor, construit la mijloc de secol XIX, este un pod metalic pietonal, care leagă Piaţa Mică de Piaţa Huet.

Podul Minciunilor, Sibiu

Turnul Sfatului, ridicat în secolul XIII. Pe sub el se trece, printr-un gang, din Piaţa Mare în Piaţa Mică.

Turnul Sfatului, Sibiu

Palatul Brukenthal, construit în secolul XVIII, pentru a fi reședinţă a baronului Samuel von Brukenthal. In prezent, el adăpostește un impresionant muzeu de artă.

Catedrala Evanghelică Luterană, o impresionantă clădire în stil gotic, a cărei construcţie a început în secolul al XIV-lea.

Catedrala Evanghelica Luterana, Sibiu

Casa Albastră (casa Moringer), o clădire din secolul XV, în stil baroc târziu, decorată cu stema Sibiului.

Biserica Ursulinelor, o biserică romano-catolică din secolul XV.

Biserica Ursulinelor, Sibiu

Biserica parohială romano-catolică din Sibiu, cu turnul său clopotniță, datând din prima jumătate a secolului XVIII.

Catedrala Ortodoxă, de la început de secol XX, inspirată de Catedrala Sf. Sofia din Istanbul.

Catedrala Ortodoxă, Sibiu

Bisericile fortificate evanghelice (luterane) din cartierele Turnișor și Gușteriţa, ambele din secolul XIII.

Sinagoga Mare din Sibiu, construită în stil eclectic, la sfârșit de secol XIX.

Sinagoga mare din Sibiu

Biserica Reformată (calvină), o clădire sobră, în stil baroc, cu un turn clopotniţă, din secolul al XVIII-lea.

Muzeul Astra din Sibiu, un impresionant complex muzeal in aer liber, situat în Dumbrava Sibiului.

Muzeul Astra, Sibiu

 

Muzeul de Istorie a Farmaciei, înfiinţat în 1972, ca urmare a tradiţiei farmaceutice din Sibiu. De altfel, prima farmacie de pe actualul teritoriu al României a fost atestată documentar la final de secol XV, chiar la Sibiu.

– Numeroase clădiri cu faţade remarcabile și istorii interesante, numai bune de descoperit ȋntr-o plimbare prin oraș, cum ar fi : Casa Hecht, Casa Lutsch, Palatul Filek sau Casa Haller.

Sibiu este unul dintre cele mai fermecătoare orașe din România, cu o istorie atât de bogată și cu o arhitectură a clădirilor atât de interesantă, încât merită oricând o vizită. Recomandăm cu drag să îl descoperiți cât mai curând, nu veți regreta!

Comments