Praga

Praga, orașul de aur

Situat pe râul Vltava, capitala Cehiei este un oraș spectaculos, vizitat de milioane de turiști anual. Romantic și plin de culoare, cu un centru istoric inclus pe lista patrimoniului cultural Unesco, Praga este un must see absolut, în care găsiţi atât încărcătură istorică și viaţă culturală intensă, cât și locuri pitorești pentru plimbări, cafenele și terase, parcuri și spectacole de tot felul.

Praga, Podul Carol Praga

O istorie zbuciumată a traversat Praga de-a lungul secolelor, numeroase evenimente de importanţă istorică deosebită petrecându-se în Orașul de aur, de-ar fi să menţionăm doar celebra Primăvară de la Praga, din 1968, sau Revoluţia de catifea din 1989, care avea să ducă la sfârșitul regimului comunist. In plus, capitala Cehiei este și un important centru cultural, prima universitate (Universitatea Carolină, cea mai veche universitate din lume încă activă) fiind fondată aici încă din 1348. De altfel, orașul este legat de nume mari din istoria literaturii, de la Franz Kafka, născut aici în 1883, la Milan Kundera, implicat în mișcarea de emancipare politică numită Primăvara de la Praga.

Obecni dum Praga (4) Praga (7)

Vă invităm să descoperim împreună principalele atracţii turistice din Praga, parcurgând prin imagini minunăţiile orașului de pe Vltava, de la Orașul Vechi (Staré Město) la Podul Carol, de la Vinohrady la Muzeul Naţional din Piaţa Wenceslas. Nu rataţi nici vechiul cartier evreiesc Josehov, Biserica Sfintei Fecioare din Tyn, clădirea în stil art nouveau Obecní dům, care adăpostește în prezent numeroase concerte, restaurante și cafenele, sau Castelul Vyšehrad. Ceasul astronomic, în funcţiune încă din 1410, este un alt punct major de interes. O plimbare pe străduţele pitorești nu trebuie să ocolească nici Casa care dansează (Fred și Ginger), o clădire de birouri modernă, foarte interesantă din punct de vedere arhitectural.

Panorama spre biserica Sf Fecioara din Tyn, Praga Piata Wenceslas si Muzeul National, Praga

Un loc aparte îl ocupă Castelul Praga, reședinţă a regilor Boemiei în Evul Mediu, în prezent sediu al președenţiei. Mai multe ziduri de incintă, castele și curţi interioare, toate grupate în jurul Catedralei Sf. Vitus, alcătuiesc Cetatea propriu-zisă. In interiorul acesteia se regăsește și statuia reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe, realizată în secolul al XIV-lea, la cererea ȋmpăratului Carol al IV-lea, de către doi meșteri originari din Cluj Napoca.

Castelul Praga Cetatea din Praga

Dacă v-ați planificat o calatorie in Praga, vă veţi bucura de variate și spectaculoase descoperiri, de la castele la muzee și biserici. Dacă mai adăugăm și că cehii sunt, aparent, cei mai mari consumatori de bere din lume, nu ne rămâne decât să vă urăm sejur plăcut ȋn splendidul oraș de pe Vltava, nu veţi regreta nicio clipă petrecută aici, iar pentru mai multe informatii va recomandam și sfaturile de calatorie pentru capitala Cehiei.

Ceasul Astronomic, Praga Casa care danseaza, Praga

Comments