Ibiza, Spania

Ibiza, insula contrastelor

Insula Ibiza este celebră pentru distracția din cluburile de noapte, în care toată lumea petrece până în zori. Cu toate acestea, însă, insula înseamnă mult mai mult decât atât. Ibiza este atât un loc pentru petreceri, cât și unul pentru relaxare, odihnă, romantism, plajă, soare, aventură, zâmbete și fericire. Iar pe lângă toate aceste lucruri, dacă ajungi în vacanță în Ibiza, poți chiar să vizitezi câteva obiective turistice foarte interesante și să înveți câteva lucruri despre istoria locului.

Noi îți recomandăm insula ca destinație turistică pentru vacanța ta de vară datorită tuturor lucrurilor frumoase pe care le vei întâlni aici, cât și datorită farmecului, curățeniei plajelor, dar și amabilității localnicilor.

Câteva lucruri importante pe care trebuie să le știi despre acest oraș, înainte de a-ți rezerva bilete de avion spre Ibiza:

  • Ibiza se află în Arhipelagul Baleare, insula aparține de Spania, iar limba locală este catalana.
  • Capitala insulei este orașul Ibiza.
  • Insula mai este cunoscută și drept „Insula Albă”, pentru arhitectura sa.
  • Insula se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
  • Aceasta este formată din cinci municipii: San Antonio Abad, Santa Eulalia del Rio, San Jose, San Juan Bautista și Ibiza.
  • Pe insulă vei găsi peste 50 de plaje, așadar nu îți face griji în privința specificului acestora, pentru că cel puțin una va fi pe placul tău.

 

Ibiza, Portinatx

 Portinatx, Ibiza

Clima este foarte plăcută în această zonă, astfel că insula poate fi vizitată începând cu lunile de primăvară, până în toamnă, septembrie – octombrie. Important este să îți cauți bilete de avion și hoteluri din timp, pentru a te asigura că găsești cel mai convenabil preț pentru vacanța ta.

Indiferent dacă vei merge în Ibiza cu persoana iubită, cu familia sau cu gașca de prieteni, un lucru este sigur: vei găsi locul perfect pentru fiecare situație, deoarece insula te poate întâmpina atât cu localuri și cluburi de noapte, pentru distracție, cât și cu locuri și plaje retrase, pentru familiile cu copii sau chiar plaje romantice, pentru tine și jumătatea ta. Un alt lucru important pe care trebuie să îl știi despre Ibiza este că, deși insula nu e mare ca întindere, cel mai bine este să ai o mașină cu care sa te deplasezi de la o plajă la alta și de la un loc la altul. Pentru închirieri auto la prețuri foarte bune, te invităm să accesezi sectiunea site-ului cu servicii rent a car avantajoase.

Obiective și atracții turistice

Haide să descoperim, în continuare, care sunt cele mai frumoase locuri și obiective turistice pe care trebuie să le vizitezi în timpul vacanței tale din Ibiza:

  • Es Vedra: această mică insulă, formată în totalitate din calcar, este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din Ibiza. Dacă îți plac aventurile, poți chiar să escaladezi insula și să admiri, din vârful acesteia, cel mai frumos apus, împreună cu persoana iubită.
  • Dalt Vila: centrul vechi al insulei este un loc pe care trebuie să îl vizitezi pentru farmecul aparte al acestuia și pentru arhitectura veche a clădirilor. Dalt Vila este înconjurată de un zid care datează din secolul al XVI-lea și are influențe renascentiste foarte interesante.
  • Necropolele Puig des Molins: aceste monumente funerare te vor face să privești o parte din istoria Ibizei, aici aflându-se mormintele punilor, încă din secolul V. În anul 1999, Puig de Molins au fost declarate patrimoniu mondial UNESCO.
  • Câmpiile subacvatice din Posidonia Oceanica: posidonia oceanica este o plantă din Marea Mediterană, care trăiește în mediul acvatic și care formează cel mai important ecosistem maritim din Mediterană, la fel ca cel cu pădurile din ecosistemele tereste. Acestea sunt protejate de UNESCO, fiind declarate Proprietate Ecologică Mondială, încă din anul 1999.
  • Așezarea feniciană Sa Caleta: aceasta datează din secolul VII și este un alt loc din Ibiza declarat Patrimoniu Cultural de UNESCO.
  • Catedrala Sfânta Maria: această catedrală de află în Dalt Vila, iar arhitectura sa este una combinată, existând atât elemente gotice, cât și în stil baroc.
  • Castelul Ibiza: deși va trebui să urci puțin, priveliștea de sus va fi superbă, iar castelul și istoria sa cu siguranță te vor impresiona plăcut.
  • Cafe del Mar: faimosul local în care poți să te relaxezi, să asculți muzică și să bei un cocktail merită vizitat și este unul dintre cele mai căutate locuri din Ibiza.
  • Biserica San Rafael: deși mai puțin cunoscută, această biserică merită descoperită pentru arhitectura și frumusețea sa. Ea se află tot în centrul istoric Dalt Vila, așadar vei avea ce să vezi în acea deosebită zonă a orașului.

Vacanța de pe această insulă nu poate fi considerată completă până nu descoperi cele mai frumoase plaje unde să te relaxezi la soare, așadar îți recomandăm câteva, iar pe restul te lăsăm să le descoperi la fața locului: Playa de Ses Salines, Playa Cala Salada, Cala Comte, Cala Vadella și Cala Bassa. De asemenea, dacă îți plac petrecerile și îți dorești să încerci cluburile de noapte, poți merge în Bora Bora Beach Club, Pacha Ibiza, Amnesia, Space, Ushuaia Ibiza Beach Club sau Liquido Cocktail Bar.

 

Ibiza, Cala Vadella

Cala Vadella, Ibiza

Mâncarea este foarte gustoasă, în general bazată pe preparate din pește, berea locală și Sangria trebuie neapărat încercate, localnicii sunt foarte amabili și dispuși să te ajute mereu, iar marea și plajele te vor cuceri pe loc. Cu alte cuvinte, rezervă-ți acum biletele de avion spre Ibiza și nu rata șansa de a petrece o vacanță de neuitat pe teritoriul Spaniei!

 

Insula Ibiza

 

Petrecere pe plaja, Ibiza

Comments

O părere despre “Ibiza, insula contrastelor

Nu se adaugă comentarii.