Frankfurt

Frankfurt-pe-Main, mare centru de transport

Probabil mulţi dintre voi aţi tranzitat Frankfurt prin celebrul său aeroport, însă nu aţi avut ocazia să şi vizitaţi oraşul. Poate data viitoare când aveţi de aşteptat câteva ore între legăturile aeriene vă faceţi timp pentru o plimbare prin centrul istoric din Frankfurt, nu veţi regreta.

Frankfurt, cunoscut oficial ca Frankfurt-pe-Main, este cel mai mare oraş din statul german Hessen şi al cincilea cel mai mare oraş al Germaniei. Metropola germană este cel mai mare centru financiar din Europa continentală şi unul dintre principalele centre ale lumii. Aici îşi au sediul principal Banca Centrală Europeană, Deutsche Bundesbank, Bursa din Frankfurt şi alte câteva mari bănci comerciale.

Datorită amplasării sale în centrul Germaniei precum şi al Europei, Frankfurt este un important nod al transportului aerian, feroviar si rutier. Aeroportul din Frankfurt este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi internaţionale în termeni de trafic de pasageri, precum şi sediul principal al companiei port-drapel al Germaniei, Lufthansa, cea mai mare companie aeriană din Europa, care operează zboruri ieftine spre Frankfurt inclusiv în România.

Aeroport Frankfurt Paulskirche

În clasamentul din 2011 al companiei Mercer, Frankfurt s-a clasat pe locul şapte în lume în clasamentul oraşelor cu cea mai ridicată calitate a vieţii. Potrivit The Economist, Frankfurt este cel mai scump oraş din Germania şi al zecelea cel mai scump oraş din lume.

Obiective turistice Frankfurt

Frankfurt a suferit distrugeri masive în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă centrul său istoric, în mod special zona Römer a fost frumos reconstruită şi astăzi este o zonă populară în rândul turiştilor, aici organizându-se numeroase evenimente precum Târgul de Crăciun din Frankfurt. De fapt, Römer este chiar Primăria orașului, o clădire formată din trei case gotice alăturate, care au fost cumpărate ȋncă din 1405 de către consiliul local.

Frankfurt Romer Opera Veche

Un alt obiectiv turistic important este Catedrala Sf. Bartolomeu (Dom Sankt Bartholomaus), o clădire în stil gotic ȋnaltă de 95 metri, construită ȋn secolele XIV-XV pe fundaţia unei vechi biserici din perioada merovingiană. O altă atracţie este Biserica Sf. Paul (Paulskirche), construită ȋntre 1789 și 1833, distrusă complet ȋn timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și refăcută ulterior. In prezent, ea adăpostește numeroase expoziţii și ȋntruniri oficiale.

Nu rataţi nici Opera Veche (Alte Oper), o frumoasă clădire din 1880, distrusă și ea ȋn timpul războiului și reconstruită ȋn anii 1980.

Comments