easter

Cele mai interesante destinații pentru Paște și 1 Mai

Sărbătoarea de Paște se apropie cu pași repezi, iar anul acesta va pica pe 1 Mai, odată cu Ziua Muncii. Așadar, trebuie să sărbătorim dublu, iar pentru a face acest lucru, destinația în care vom petrece este foarte importantă. Bineînțeles, contează foarte mult și alături de cine vom sărbători. Puc s-a gândit mult, a străbătut în lung și-n lat întregul mapamond și s-a întors cu câteva recomandări, perfecte pentru orice situație. Te invităm să îți alegi destinația preferată pentru Paște, după ce citești informațiile aduse de simpaticul nostru explorator și îți dai seama care loc ți se potrivește cel mai bine.

Praga, Cehia

Praga este un oraș cu adevărat fermecător, care merită vizitat în fiecare sezon, pentru a-i descoperi toate culorile și aspectele ce se schimbă odată cu acestea. Capitala Cehiei este plină de monumente interesante, clădiri cu o arhitectură fascinantă, străduțe cochete, parcuri, muzee, castele și grădini care trebuie cercetate în cel mai mic amănunt. Primăvara, orașul capătă un farmec cu totul aparte, așadar este locul perfect pentru a petrece de Paște, fie alături de persoana iubită, fie alături de prieteni, familie sau chiar dacă mergi singur/ă.

Ce poți face în Praga de Paște?

Având în vedere că vremea este foarte prietenoasă în această perioadă, îți recomandăm să începi prin a vizita cele mai importante obiective și atracții turistice din oraș, într-o liniștită plimbare la pas. În funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție, încearcă să vezi cât mai multe locuri și monumente din Praga, deoarece orașul are câte ceva încântător oriunde te uiți. Iată câteva obiective pe care nu trebuie să le ratezi în timpul unei vizite in capitala Cehiei: Castelul din Praga, Podul Carol, Catedrala Sfântul Vitus, Stare Mesto – centrul vechi, Primăria veche și Ceasul Astronomic, Cartierul Evreiesc, Biserica Sfânta Maria din Tyn, Dancing house, Teatrul național, Muzeul Franz Kafka. Alte lucruri pe care le poți face în timpul unei vizite în frumoasa capitală: dacă ești cu persoana iubită, plimbă-te seara pe Podul Carol, admiră Vltava, așezați-vă la o terasă sau un restaurant din apropiere și luați cina admirând luminile orașului și bucurându-vă de atmosfera boemă a acestuia. De asemenea, o vizită la Grădina Zoologică poate fi cu adevărat distractivă, mai ales dacă te afli în Praga cu copiii. Un alt lucru de încercat este un tur al celor mai interesante muzee din oraș, dacă ești pasionat de artă și istorie. Îți mai recomandăm să participi la evenimentele și festivalurile de primăvară organizate în Praga, experiențe care te vor ajuta să cunoști orașul în adevărata sa esență.

Praga de Paște

Tenerife, Spania

Puc s-a gândit și la iubitorii de soare, pentru care marea și nisipul sunt criteriile principale atunci când aleg o destinație nouă, indiferent de ocazie. Așadar, dacă faci parte din această categorie și îți dorești să te relaxezi pe un șezlong de Paște, simțind atingerea caldă a soarelui și plăcuta briză a mării, Puc recomandă Tenerife, cea mai mare insulă din arhipelagul Canare, Spania. Tenerife este o insulă care poate fi vizitată pe tot parcursul anului, datorită temperaturilor ridicate și climatului blând. În perioada aprilie-mai, vremea este perfectă, cu temperaturi nici prea mari, nici prea scăzute. Suficient de cald încât să poți să stai pe plajă, dar nu prea cald, astfel încât să nu explorezi insula și să încerci alte activități.

Ce poți face în Tenerife de Paște?

Răspunsul este foarte simplu: absolut orice îți dorești! Tenerife este o destinație ideală pentru oricine, deoarece oferă o mulțime de lucruri de încercat și locuri de explorat. Pe lângă relaxare pe plajă, Puc te invită să descoperi orașul San Cristóbal de la Laguna, singurul oraș din Arhipelagul Canare declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Acesta este primul oraș înființat în Canare și când vei porni la plimbare, vei vedea o mulțime de biserici vechi, plus alte clădiri cu o arhitectură foarte interesantă. De asemenea, pe această insulă se află și vulcanul Teide, cel mai înalt vulcan al Spaniei (precum și al treilea cel mai înalt din lume), iar dacă îți place aventura, trebuie neapărat să ajungi în Parcul Național Teide, pentru a te bucura de natură și de un traseu deosebit. Cauți distracție și adrenalină? Nu rata Parcul Siam, cel mai mare parc acvatic din Europa. Este locul perfect pentru a te bucura de o experiență cu adevărat de neuitat.

Tenerife de Paște

Santorini, Grecia

Am spus Santorini, ceea ce înseamnă că automat ți-a zburat gândul la frumoasele căsuțe albe cu acoperiș albastru, la delicioasele preparate tradiționale grecești și la plajele minunate, nu-i așa? Ei bine, Insula Santorini reprezintă mult mai mult de atât, iar de Paște este ocazia perfectă pentru a descoperi acest lucru. Grecii sunt ortodocși, ceea ce înseamnă că vei putea petrece Paștele alături de aceștia și chiar vei avea ocazia să iei parte la toate tradițiile lor interesante, precum și la slujba de Înviere. Te avertizăm, însă: grecii au o cu totul altă modalitate de a petrece de Paște, una mult mai distractivă decât tradițiile de la noi. Pe lângă clasicele ouă roșii, produse tradiționale și alte obiceiuri, în noaptea de Înviere, aceștia sărbătoresc printr-un adevărat spectacol al luminii, cu focuri de artificii și tot tacâmul.

Ce poți face de Paște în Santorini?

Pe lângă faptul că poți petrece cu grecii… ca grecii :), să te afli pe o insulă atât de frumoasă înseamnă, în primul rând, că te poți relaxa pe plajă. Iar la acest capitol, Santorini te va surprinde cu niște plaje deosebite, printre care îți amintim de plaja cu nisip negru și cea cu nisip roșu. O limonadă, un cocktail sau o bere, o carte bună și cel mai frumos peisaj pe care să îl admiri te vor ajuta să scapi de stres cu totul. Îți recomandăm să închiriezi o mașină și să explorezi insula până în cele mai mici detalii, să intri în magazinele din Oia și Fira, cu haine foarte drăguțe și obiecte lucrate manual, să te bucuri de viața de noapte de pe insulă (vei găsi foarte multe cluburi cu muzică și petreceri până în zori), să savurezi mâncărurile tradiționale grecești și să râzi foarte mult. Grecii iubesc viața și vei vedea acest lucru la fiecare pas.

Santorini de Paște

Ljubljana, Slovenia

Ljubljana a fost desemnată Capitala Verde a Europei în 2016, așadar trebuie neapărat să mergi să o vezi anul acesta, dacă nu ai fost până acum. Mașinile nu pot circula în centrul orașului, există o mulțime de piste pentru bicicliști, iar peste tot pe unde te plimbi, vei găsi câte un parc sau un spațiu verde încântător. Ljubljana este un oraș relativ mic, cochet, cu un farmec aparte. De foarte multe ori, capitala Sloveniei a fost (și este) comparată cu Praga, datorită arhitecturii sale frumoase, rezultat al muncii celebrului arhitect din secolul 20, Jože Plečnik. Cert este că dacă vei alege să vizitezi Ljubljana de Paște, vei avea parte de liniște, multă verdeață, flori și o mulțime de locuri interesante care merită explorate.

Ce poți face de Paște în Ljubljana?

În primul rând, având în vedere că orașul este relativ mic, sfatul lui Puc este să pornești într-o frumoasă plimbare la pas, pentru a-i descoperi toate minunățiile. Podurile de peste râul Ljubljanica, faleza râului, centrul vechi al orașului, parcurile sale, străduțele, bisericile și toate monumentele pe care le poți vizita și admira în cadrul vacanței din Ljubljana te vor determina să consideri orașul unul dintre cele mai fascinante pe care le-ai văzut până acum. Dacă, de obicei, preferi un 1 Mai liniștit, cu plimbări în natură, iar de Paște îți place să petreci la fel, atunci Ljubljana este locul perfect pentru tine. Indiferent de cât timp vei petrece aici, îți recomandăm să încerci să vezi următoarele atracții turistice: Podul Dragonilor (dragonul fiind și un simbol al orașului), Podul Triplu sau Tromostovje, Podul Măcelarilor (unde, dacă te afli cu persoana iubită, poți lăsa un lacăt ca simbol al iubirii voastre), Podul Cizmarilor, centrul istoric al Ljubljanei, Parcul Tivoli, Castelul Ljubljana, Catedrala Sfântul Nicolae, Biserica Franciscană, Piața Vodnik și, în principiu, orice colțișor al orașului. Dacă ai timp, vizitează și câteva muzee interesante, nu vei regreta deloc. :)

Ljubljana de Paște

Cracovia, Polonia

Cracovia este considerat centrul cultural și istoric al Poloniei, un oraș de o culoare și un farmec care te vor cuceri imediat. Dacă îți dorești anul acesta să petreci de Paște și de 1 Mai într-un mod total diferit, Cracovia este destinația perfectă. Centrul istoric al Cracoviei se află pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO, iar fluviul Vistula, care străbate orașul, îi oferă un plus de autenticitate și frumusețe. Primăvara este o perioadă numai bună pentru a vizita orașul, temperaturile sunt perfecte, așadar nu rata ocazia de a te bucura de tot ce poți întâlni aici.

Ce poți face de Paște în Cracovia?

Orice îți dorești. Bineînțeles, trebuie să începi cu vizitarea celor mai importante obiective turistice, pe care să le descoperi în cadrul unei plimbări relaxante pe străzile orașului. Parcuri verzi și parfumate, o piață medievală impresionantă, clădiri cu o arhitectură fascinantă și o istorie cu adevărat interesantă. Cam așa am putea rezuma Cracovia. Dar trebuie descoperită la fața locului, iar atracțiile sale cele mai importante trebuie bifate neapărat pe lista lucrurilor de făcut în oraș. Îți recomandăm cu drag Piața Centrală, una dintre cele mai mari piețe medievale din lume, Castelul și Catedrala Wawel – adevărate simboluri ale orașului, Cartierul Evreiesc, centrul vechi al orașului, Turnul Primăriei, Barbicanul, Poarta Florian, Bazilica Sfânta Maria și multe altele. În cazul în care ai timp și te pasionează istoria, poți face o vizită și la Auschwitz-Birkenau, pentru a vedea celebrul lagăr de concentrare din timpul Holocaustului. Va fi o vizită foarte emoționantă, dar pe care ar trebui să o faci. Cracovia este inima culturală a țării, așadar aici au loc tot timpul evenimente foarte interesante. Informează-te din timp și dacă găsești ceva pe plac, nu rata ocazia de a participa la unul sau chiar mai multe.

Cracovia de Paște

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik mai este cunoscut drept Perla Adriaticii, iar când vei ajunge aici, vei înțelege și de ce. Dacă îți place soarele, vrei să te relaxezi pe plajă, dar să și vizitezi locuri istorice, Dubrovnik este o destinație ideală pentru tine. Acesta este un oraș foarte vechi, care datează din perioada medievală târzie, are ziduri antice perfect conservate, o mulțime de monumente interesante și plaje foarte frumoase. Cu alte cuvinte, este locul perfect pentru a te bucura de o vacanță de Paște exact așa cum meriți.

Ce poți face de Paște în Dubrovnik?

Te poți bucura de plimbări relaxante pe plajele din Dubrovnik, precum Stikovica, Kupari, Banje, Lapad, Sveti Jakov sau Copacabana, poți explora orașul și zonele sale istorice, poți vizita portul acetuia și insulele din apropiere și te poți distra participând la evenimentele locale. Dacă te afli împreună cu persoana iubită în vacanță, Dubrovnik poate fi o destinație cu adevărat romantică, iar cafenelele și restaurantele înconjurate de zidurile vechi ale orașului sunt dovada vie a acestui lucru. Cele mai importante obiective turistice pe care trebuie să le vizitezi sunt: centrul vechi, Palatul Sponza, zidurile antice ale orașului, Palatul Rectorului, Poarta Pile, Mănăstirea Franciscană, Fântâna Onofrio, Biserica Sfântul Blaise, Fortăreața Minceta, Muzeul Războiului Croat de Independență.

Dubrovnik de Paște

Vacanța de Paște și de 1 Mai în afara Europei

Bali, Indonezia

Visezi la un paradis exotic de Paște? L-ai găsit! Bali este o insulă cu plaje incredibil de frumoase, o mulțime de temple fascinante, sărbători și ritualuri zilnice care te îmbogățesc spiritual, parcuri, orezării și foarte multe locuri în care te poți bucura de meditație și yoga. Pentru un 1 Mai și un Paște cu adevărat de neuitat, Puc recomandă cu foarte multă căldură această insulă din Indonezia. În plus, ne-a mai spus el, Bali este un loc în care poți încerca și câteva sporturi pe apă, mai ales dacă îți plac aventurile. Uită de tradiționalele preparate precum ouă roșii, drob, pască și cozonac, în favoarea bucătăriei indoneziene, iar experiența va fi cu adevărat savuroasă. Dacă vrei, poți participa la un curs de gătit, astfel încât să te întorci din vacanță cu o bucățică din cultura și tradițiile acestei țări. De asemenea, trebuie neapărat să asiști la un spectacol de dansuri balineze. Îți garantează Puc că va fi minunat!

Bali de Paște

Singapore

Pentru amatorii de lux, arhitectură futuristă, mâncăruri „ciudate”, shopping, dar și temple budiste, grădini fascinante și tradiții interesante, Singapore – acest oraș-insulă-țară este exact ceea ce trebuie. Constrastele dintre vechi și nou, tradițional și modern, spiritualitate și oportunități de distracție sunt lucrurile care dau culoare și farmec acestui loc. Cu o mulțime de lucruri de încercat la tot pasul, în timpul unei vacanțe din Singapore nu vei avea cum să te plictisești. Iar experiența inedită a unui concediu de neuitat începe chiar din aeroportul Chiangi, desemnat cel mai bun aeroport din lume mai mulți ani la rând. Ce poți face pe Paște în Singapore? Absolut orice îți dorești! Nu rata, însă, o croazieră pe râu, o vizită la Grădina Botanică, una la Templul și Muzeul „Dintele lui Buddha”, Grădina Zoologică, Singapore Flyer – cea mai mare punte de observație din lume, Jurong Bird Park – cel mai mare parc de păsări din lume, Muzeul Chiangi, Fountain of Wealth, Chinatown, Night Safari, shopping și absolut orice preparat culinar îți este servit. Nu vei regreta!

Singapore de Paște

Punta Cana, Republica Dominicană

Dacă îți dorești o vacanță de Paște în care să îți fie totul servit cu maximum de atenție, iar relaxarea să fie cuvântul cheie, Puc te invită să mergi în Punta Cana. Aceasta este cea mai frumoasă stațiune din Republica Dominicană, iar serviciile sunt ireproșabile. Așadar, pentru zero griji, soare cât cuprinde, plaje cu nisip fin, cocktail-uri delicioase și croaziere sau sporturi pe apă, Punta Cana este exact ceea ce cauți. În plus, această stațiune se împarte între Marea Caraibilor și Oceanul Atlantic, deci iată încă un motiv pentru care ar trebui să ajungi aici. Câteva plaje pe care Puc ți le recomandă sunt: Arena Gorda, Bavaro, EL Cortecito, Las Corales, Juanillo, Uvero Alto, Macao.

Punta Cana de Paște

Marrakech, Maroc

Pentru o vacanță de Paște cu iz oriental, Marrakech este destinația pe care Puc spune că trebuie neapărat să o descoperi. Vei avea parte de o experiență de neuitat, datorită piețelor aglomerate din oraș, mirodeniilor și multitudinilor de arome întâlnite la tot pasul, moscheilor impresionante, dar și grădinilor verzi și liniștite. Marrakech este un oraș medieval, arhitectura clădirilor este foarte interesantă, iar palatele și locurile în care poți face shopping te vor copleși. Ce îți recomandă Puc să vizitezi cât timp te afli aici? Notează-ți pe lista de vacanță Jardin Majorelle – celebra grădină în care se află și vila designerului Yves Saint Laurent, Palatul Bahia, Moscheea Koutoubia, Moscheea Kasbah, Mormintele Saadiene, Palatul El Badi, Palatul Regal, vechiul cartier evreiesc, Medina – partea veche a orașului și Jema el-Fnaa, celebra piață din oraș.

Marrakech de Paște

Cancun, Mexic

Un alt paradis exotic te așteaptă în Cancun, un loc unde soarele pare să nu piară niciodată. Plaje de o frumusețe incredibilă, apă limpede și caldă, mâncare de o savoare deosebită, cocktail-uri delicioase și răcoritoare, petreceri în fiecare zi. Vrei să îți petreci Paștele în acest fel? Atunci nu mai sta pe gânduri și pregătește-te pentru o vacanță de neuitat în Cancun, un mic paradis din Mexic!

Cancun de Paște

Panama City, Panama

Pentru că tot s-a vorbit în ultima vreme atât de mult despre Panama, datorită Panama Papers, Puc s-a gândit să îți recomande și ție această destinație, dar nu pentru a-ți deschide o firmă acolo, ci pentru a te relaxa în cadrul unei vacanțe de Paște cu soare și multă, multă relaxare. Pe lângă faptul că poți vizita câteva locuri interesante, plajele ar trebui să fie în topul locurilor de petrecut în Panama City.

Panama City de Paște

Iată câte opțiuni interesante ți-a oferit Puc pentru vacanța de Paște și de 1 Mai. Tot ce mai trebuie să faci este să îți alegi locul preferat, să suni la 021 313 08 56 pentru a vorbi cu un agent de turism Fly Go și să îți rezervi biletele de avion, iar apoi să te pregătești pentru o călătorie de neuitat! :) Tu unde vei petrece?

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *