degustare de vinuri in Toscana

Degustare de vinuri în Toscana

La început de toamnă, gândurile ne zboară automat spre peisaje dominate de mult galben, zile mai scurte, soare mai puțin dogoritor și multe fructe. Ne vom concentra, momentan, pe struguri și deliciosul vin care va fi produs din ei. Iar când spunem vin, ne gândim imediat la Italia, unul dintre cei mai mari producători de vin din lume. Așadar, hai să pornim într-o parfumată și delicioasă călătorie virtuală prin Toscana, pentru a descoperi care sunt cele mai bune podgorii în care ne putem bucura de vin de calitate!

vin și struguri, Chianti, Toscana

Castello di Nipozzano

Situat chiar lângă Florența, acest castel a fost construit acum peste 1000 de ani pentru a păzi Florența. Deși a fost distrus în 1944, castelul a fost parțial reconstruit, iar pivnițele de odinioară în care era păstrat vinul pot fi încă vizitate. Este un loc excelent, cu istorie și cu un vin pe măsură, precum Chianti Rùfina.

dealuri din Toscana

Castello di Ama

Unul dintre principalii producători de vin Chianti din Toscana, un loc în care te vei bucura de priveliști uimitoare, vin delicios și o atmosferă de poveste.

apus in Chianti, Toscana

Castello Banfi

Podgoria și crama Castello Banfi sunt deținute de o familie și se află în zona Brunello di Montalcino, o mică zonă de poveste, faimoasă pentru vinurile Brunello, dar nu numai.

butoaie cu vin, Toscana

Barone Ricasoli

Ricasoli este cea mai veche cramă din Italia, care produce unele dintre cele mai bune vinuri din Toscana, încă din 1141. Aici se produc peste 3 milioane de sticle de vin pe an, iar vizitatorii se pot bucura de un tur foarte interesant, incluzând pivnițele cramei și frumosul Castello di Brolio.

priveliște din Toscana

Fattoria Viticcio

Acesta este un loc în care te poți bucura de vinuri deosebite și degustarea acestora în fiecare zi. Fiind tot o afacere de familie, membrii acesteia se ocupă atât de tururile organizate, cât și de producția de vin. Așadar, va fi o experiență unică și autentică.

Toscana, Italia

Val delle Corti

Dacă vrei să știi mai multe despre vinul Chianti classico, acesta este locul perfect pentru a le afla. Podgoria de 6 hectare a lui Roberto Bianchi te așteaptă cu brațele deschise. Aici se produc doar trei tipuri de vin, chianti classico, vino di tavola și riserva, toate, însă, obținute cu o măiestrie și pricepere care te vor face să adori savoarea fiecărui vin în parte.

Toscana, priveliște frumoasă

Villa Pomona

Monica Raspi este numele care stă în spatele succesului acestei podgorii. Fiind o așezare tipică din zona Toscanei, o vizită aici îț va oferi o experiență cu adevărat interesantă. Vei gusta vinuri Chianti clasice, al căror gust va fi greu de uitat.

Toscana toamna

Castello di Gabbiano

Unul dintre cei mai vechi producători de vin din zona Chianti Classico, Castello di Gabbiano se află între Florența și Siena. Castelul datează din secolul al XII-lea, iar pivnițele sale găzduiesc deliciosul vin produs aici. Un atu important al locului este restaurantul il Cavaliere, unde vizitatorii se pot bucura de bucătăria tradițională din zona Toscanei.

podgorii din Toscana

Salcheto

Crama Salcheto este un alt loc din Toscana care te va fascina, atât prin peisajele din jur, măreția naturii fiind de neegalat, cât și datorită vinurilor pe care vei avea ocazia să le deguști. Salcheto se află în provincia Siena din Toscana.

podgorie in Toscana

San Guido Sassicaia

Între Livorno și Grosetto, în zona Bolgheri, se află crama San Guido Sassicaia, a cărei istorie a început în anii 1920, ca un vis frumos, al unei familii de viță nobilă, ce dorea să producă propriul vin. Din 1968, însă, crama este deschisă publicului.

apus in podgorie, Toscana

 

 

 

flygo

logo png fly-goflygo

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *