westminster

Cu umbrela prin Londra cea fascinantă

Londra, una dintre cele mai vizitate capitale europene, vă așteaptă cu numeroase palate, muzee, parcuri și clădiri pitorești, pe care le puteţi vizita chiar și-n zilele ploioase, destul de des întâlnite pe meleagurile britanice.

Chiar și fără să fi fost vreodată în capitala Marii Britanii, aţi auzit sigur de multe dintre atracţiile turistice pe care aceasta le oferă, de la Big Ben, turnul cu ceas din mai toate cărţile poștale, până la celebrul și mult-temutul Turn al Londrei sau biserica Sf. Margareta, înscrisă împreună cu Palatul și Abaţia Westminster pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO.

Westminster Westminster, Londra Westminster Abbey, Londra

O plimbare prin orașul de pe malurile Tamisei poate începe chiar din inima acestuia, de la Roata Londrei (London Eye), o imensă roată de observaţie, care vă oferă o priveliște uimitoare. În imediata apropiere a acesteia, Palatul Westminster, actual sediu al Parlamentului britanic, este o impresionantă clădire în stil neogotic, reconstruită în secolul al XIX-lea și flancată de două turnuri deosebit de frumoase, Victoria Tower și Big Ben, faimosul turn cu ceas. Alături de palat, Abaţia Westminster este locul în care se desfășoară ceremoniile regale, numeroase încoronări având loc aici.

Roata Londrei Tower Bridge

Puteţi continua plimbarea cu o vizită la Turnul Londrei – Tower of London (Turnul Alb), cea mai veche construcţie din Londra, începută chiar din vremea lui Wilhelm Cuceritorul, în secolul al XI-lea. Celebră pentru rolul ei ca închisoare și mai ales pentru că aici a fost întemniţată și executată Anne Boleyn, clădirea a servit de-a lungul secolelor și altor scopuri, de la fortăreaţă, până la reședinţă regală, monetărie sau observator astronomic.

Turnul Londrei

Nu rataţi nici Tower Bridge, podul în stil neogotic care leagă partea de sud cu cea de nord a orașului, mai precis City Hall, de pe malul de sud, cu Turnul Londrei din nord. Vă recomandăm de asemenea parcul Greenwich, cu Observatorul Regal și reședinţa Reginei, galeriile de artă Tate Modern și Tate Britain, catedrala St. Paul și magazinul Harrods.

Londra, Greenwich, resedinta regineiCatedrala St. Paul, Londra

Pentru o excursie reușită în Londra trebuie doar să vă înarmaţi cu o umbrelă și cu multă răbdare și astfel veți avea ocazia să descoperiţi lucrurile frumoase din capitala Marii Britanii.

Comments

3 păreri despre “Cu umbrela prin Londra cea fascinantă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *