Venetia

Cu gondola prin Veneţia

Veneţia, unul dintre cele mai romantice orașe din Europa, vizitat anual de milioane de turiști din lumea întreagă, este o așezare veche, datând, se spune, chiar din secolul al V-lea. Construit de-a lungul mai multor canale, dintre care se remarcă faimosul Canal Grande, care traversează orașul formând un S, Veneţia vă invită la o plimbare cu gondola sau cu vaporașul, prin intermediul căreia vă puteţi delecta cu imagini spectaculoase.

Piaţa San Marco, situată chiar în inima orașului, cu bazilica și clopotniţa San Marco și Palatul Ducal, ca și Podul Rialto, un fel de centru comercial, sunt locuri celebre în toată lumea, adevărate simboluri din Veneţia. Puţini știu însă că actuala bazilică San Marco a fost reconstruită pe locul unei vechi biserici, datând de la începutul secolului al IX-lea, sau că podul comercial acoperit Rialto datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Poate că acestea sunt doar detalii pentru pasionaţii de istorie și mult mai important este farmecul de netăgăduit al locurilor, care nu ţine cont neapărat de date, ci de emoţiile pe care orice trecător prin acest oraș le încearcă.

Piata San Marco Venetia

Oricum ar fi, nu rataţi nici bazilica Santa Maria della Salute, a cărei construcţie a început în 1631, ca urmare a marii epidemii de ciumă, care a decimat în doi ani o treime din populaţia orașului, pentru cinstirea și îndurarea Fecioarei Maria. Vă recomandăm de asemenea biserica San Stae, ridicată în secolul al XVII-lea și care adăpostește picturi remarcabile pentru barocul târziu veneţian, palatul Fondaco dei Turchi, din secolul al XIII-lea, cel mai vechi palat veneţian, în stil veneto-bizantin, ca și palatul renascentist de la 1500, în prezent cazinou, Vendramin-Calergi.

Venetia

De altfel, pentru valoarea sa istorică și frumuseţea deosebită, întregul oraș a fost introdus încă din 1979 în patrimoniul Unesco, reprezentând un centru turistic de top al Italiei.

Pentru o vacanţă de vis în Veneţia, va recomandăm un city-break în acest oraș romantic.

Palatul Ducal Venetia Venetia

Comments

3 păreri despre “Cu gondola prin Veneţia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *