Chamonix, Mont Blanc

Chamonix, casa sporturilor de iarnă

Pentru amatorii de sporturi de iarnă, dar şi pentru iubitorii de natură şi munte, Chamonix se poate dovedi destinaţia ideală. Amplasat la poalele vârfului Mont Blanc (4810 m), Chamonix a găzduit, în 1924, prima Olimpiadă de Iarnă. De altfel, este una dintre cele mai vechi staţiuni de schi din Franţa, având atât pante abrupte pentru schiorii avansaţi, cât şi pante line, ideale pentru începători. În plus, este una dintre destinaţiile preferate de mai toţi amatorii de sporturi outdoor (alpinişti, ciclişti, practicanţi de rafting etc.).

 Aşezată parţial pe gheţar, staţiunea Chamonix este foarte scumpă, fiind căutată de turişti din lumea întreagă pentru frumuseţea peisajelor şi marea varietate de sporturi care se pot practica aici.

orasul chamonix

 De neratat în Chamonix

Muzeul Alpin, situat în vechiul Palat Chamonix, construit la începutul secolului XX. Muzeul prezintă, prin intermediul unei impresionante colecţii de fotografii, hărţi, roci cristaline, costume şi obiecte vechi, dezvoltarea regiunii, de la primii turişti veniţi să admire gheţarii, până la epoca de aur a sporturilor de iarnă.

Aiguille du Midi (3842 m), unde se poate ajunge cu telecabina din Chamonix, parcurgând o diferenţă de altitudine de peste 2800 metri. Telefericul a fost construit încă din 1955. Aiguille du Midi deţine recordul mondial pentru cea mai mare maşină verticală de ascensiune prin cablu.

telecabina, Aiguille du Midi

– Restaurantul panoramic de la capătul superior al staţiei de telecabină Brévent (2525 m).

Mer de Glace (1913 m), cel mai mare gheţar din Franţa, cu o lungime de 7 km şi o grosime de 200 de metri. Oferă o spectaculoasă panoramă asupra vârfului Les Grandes Jorasses (4208 m).

Mer de glace, Chamonix, Franta

Aiguille des Grands Montets (3295 m), de unde puteţi admira în voie natura sălbatică şi ale sale peisaje uimitoare.

– Calea ferată Montenvers, care duce de la Chamonix la Montenvers, peste Mer de Glace, oferind o încântătoare privelişte.

Chamonix - Montenvers

– Statuia lui Horace Bénédict de Saussure, cel care a iniţiat prima ascensiune a vârfului Mont Blanc, în secolul al XVIII-lea.

– Statuia lui Michel-Gabriel Paccard, unul dintre cei doi exploratori iubitori de munte care au reuşit prima ascensiune a Mont Blanc-ului, în 1786.

Aiguilles Rouges, un spectaculos masiv muntos cristalin.

 

Comments