mancare thailandeza

Cele mai bune destinații culinare pentru iubitorii de mâncare

Puc, mare iubitor de mâncare și călătorii, s-a gândit că sigur mai sunt persoane cu aceleași pasiuni pe care le are și el, așadar astăzi te invităm să descoperi cele mai interesante destinații culinare, în care orice „foodie” se va simți ca în rai. Indiferent care sunt gusturile tale, Puc este sigur că vei găsi ceva care să te încânte în lista alcătuită de el, așadar, haide să vedem ce ne-a pregătit micul înaripat pofticios. :)

Hanoi, Vietnam

Când iubești mâncarea, nu mai contează cât de departe te duci nu-i așa? În plus, Vietnam este una dintre cele mai fascinante țări ale Asiei, așa că trebuie să ajungi acolo, dacă nu pentru mâncare, pentru peisaje și cultură. Totuși, bucătăria tradițională este ceea ce ne interesează pe noi, așa ca hai să ne așezăm puțin la masă. Hanoi este orașul pe care Puc îl recomandă dacă iubești mâncarea la fel de mult cum o iubește el. De ce? Păi… pentru o explozie de preparate sărate, dulci, picante, dulci-acrișoare și cum mai dorești tu, de care te poți bucura chiar pe străzile orașului, unde conceptul de street-food este la el acasă. În ceea ce privește mâncărurile cele mai bune, trebuie să încerci Pho-o supă de tăiței cu carne de vită, chao tom, adică trestie de zahăr prăjită cu pastă picantă de creveți, bahn mi, un fel de sanwich în stil vietnamez, cu chili, castraveți, pate, ceapă și diverse condimente, com tam, un preparat cu spărtură de orez, carne de porc la grătar, ouă și sos de pește și neapărat ruou, un lichior vietnamez din orez, precum și bia hoi, bere la halbă.

pho supa vietnameza

Burgundia, Franța

Cu toate că nu este regiune în Franța în care să nu te poți bucura de o masă cu adevărat delicioasă, Puc recomandă cu tărie Burgundia. De ce? Păi, în primul rând, pentru că în această zonă poți găsi unele dintre cele mai bune vinuri din Franța. Iar acolo unde este vin bun, garantat este și mâncare bună. Capitala Burgundiei este Dijon, un oraș cunoscut în special pentru muștarul de Dijon, un delicios condiment pentru foarte multe preparate având la bază carne sau legume. Cele mai cunoscute vinuri de Burgundia sunt Pinot Noir și Chardonnay, iar alături de acestea trebuie să savurezi următoarele mâncăruri: bouef bourguignon, coq au vin, somon în sos Chardonnay, jambon persillé (un peparat cu șuncă, gelatină și pătrunjel), friptură în sos a la moutarde sau rață în sos de cireșe. Sună delicios, nu-i așa?

boeuf bourguignon

Florența, Italia

Nu poți să zici mâncare fără să zici Italia și nu poți să zici Italia fără să zici paste, nu-i așa? :) La fel ca în cazul Franței, Italia este o altă țară cu o bogată cultură gastronomică. Dar Puc a avut grijă să se limiteze la o singură zonă recomandată, ca să îți fie mai ușor să alegi. Florența este un mic orășel plin de farmec și o mulțime de obiective turistice foarte interesante. În plus, se află în regiunea Toscana, unde vinurile delicioase sunt la ordinea zilei. De ce ne recomandă Puc Florența dacă suntem iubitori de mâncare? Pentru că aici te poți delecta cu preparate precum fegatini, un fel de pastă din ficat de pui, ribollita, o supă cu fasole, legume și resturi de pâine, bistecca alla fiorentina, adică friptură de vită preparată pe cărbuni, cacciucco, tocăniță de pește cu ardei, roșii și, bineînțeles, vin roșu, trippa alla fiorentina, un preparat din fâșii de burtă prăjite în ulei de măsline și condimentate sau strozzpreti, un fel de tocăniță care conține paste, spanac, brânză și sos de roșii. Ne vom opri aici, pentru că deja papilele gustative au început să o ia razna…

fegatini

Bangkok, Thailanda

Orice gurmand știe că Thailanda este un adevărat rai când vine vorba de mâncare delicioasă. Țara este fascinantă din toate punctele de vedere, atât prin cultura sa, cât și prin arhitectură și peisajele naturale de o frumusețe care îți taie respirația. Puc spune că Bangkok este una dintre cele mai bune destinații culinare din Thailanda, iar noi nu ne mirăm deloc că a ales capitala, deoarece este un oraș deosebit din toate punctele de vedere. Bucătăria thailandeză este o adevărată experiență senzorială, iar în Bangkok vei avea ocazia să înțelegi cel mai bine acest lucru. Pregătește-te să guști preparate de-a dreptul savuroase, sărate, dulci și picante în același timp, pline de condimente interesante. În ceea ce privește cele mai bune mâncăruri, Puc recomandă să încerci tom kha kai, un fel de supă de pui cu sos din nucă de cocos, som tum, salată verde cu roșii cherry și papaya, khao pad, adică orez prăjit, gaeng daeng, un tip de supă cu carne, lapte de nucă de cocos, paste din curry și frunze de lămâie, tom yum goong, adică supă de creveți cu frunze de lămâie, yam nua, salată picantă cu carne de vită, ceapă, coriandru și ardei iute uscat sau pad thai, tăiței prăjiți cu sos de pește, zahăr, pudră din ardei și alune. Ți-am mai spus că este raiul culinar, nu? :)

Pad thai

Madrid, Spania

Bineînțeles că Spania nu putea lipsi de pe harta cu destinații culinare, nu-i așa? Una dintre cele mai frumoase țări europene, cu o cultură și o istorie atât de interesante, o mulțime de orașe și zone care merită vizitate în cel mai mic detaliu, plus tradiții și festivaluri care atrag milioane de turiști anual, nu putea dezamăgi nici la capitolul gastronomie. Destinația pe care Puc o recomandă din toată inima este Madrid, capitala țării, pentru că, spune el, aici poți să guști tot ce-ți poftește nima. Și să vizitezi o mulțime de locuri superbe, adăugăm noi. Cele mai delicioase mâncăruri pe care să le încerci în Madrid sunt: churros, faimoasele gogoși servite cu sos de ciocolată, paella de orice fel, gazpacho, o supă cremă de roșii cu legume, servită rece, gambas a la plancha, creveți fripți pe plită, gambas al ajillo, creveți prăjiți în ulei de măsline, cu usturoi și verdețuri, tortilla, omletă cu cartofi, ouă și lapte, cocido madrileño, un fel de tocăniță, callos a la madrileña, adică mâncare cu burtă și carne de vită sau pur și simplu un sandwich cu jamon iberico. Te avertizăm că și dacă nu cauți să mănânci când intri într-un local, atunci când îți comanzi ceva de băut, vei fi servit cu tapas. Și te vei bucura.

paella

Mexico City, Mexic

Ne mutăm în America Latină, în pași de dans, și ajungem în Mexic, un tărâm al veseliei, culturii, tradițiilor respectate cu strictețe și al gastronomiei de neuitat. După ce te delectezi cu tot ce are de oferit această țară fascinantă, te odihnești și îi savurezi aromele intense specifice preparatelor sale. Puc spune că Mexico City este una dintre cele mai interesante destinații culinare din lume, iar noi îl credem. Pentru că doar acolo a savurat sopes, adică aluat pus pe grătar, cu fasole, salsa și brânză sau chorizo, tostadas, adică tortillas coapte și umplute cu legume, sosuri și carne, echilladas, un fel de mâncare ce conține tortillas prăjite și carne de pui, fasole, ou și sos salsa, tacos, cel mai cunoscut preparat mexican, quesadilla, adică tortilla cu brânză, tamales, aluat umplut cu carne, pește ori legume, lăsat să se facă la aburi sau chilaquilles, un preparat tot pe bază de tortilla, dr mai ușor, servit la micul dejun. Mmmm, când ne facem bagajele pentru Mexic?

tacos

Istanbul, Turcia

Orașul aflat pe două continente este una dintre acele destinații culinare în care orice dietă își pierde rostul, căci nu te vei putea abține de la toate bunătățile specifice bucătăriei din Turcia. Istanbul este o destinație accesibilă din toate punctele de vedere, iar în ceea ce privește obiectivele turistice, ei bine, vei avea ce să vezi și nu te vei plictisi nici măcar o clipă. Dar să vedem care sunt acele preparate tradiționale care l-au cucerit pe Puc instant: în primul rând kebap-ul, servit, de obicei, cu orez și salată, apoi menemen, un fel de omletă turcească, ce conține roșii, ardei și ceapă, kibbeh, un preparat care se servește, de obicei, sub formă de crochete umplute cu carne de vită, miel sau capră, grâu mărunțit și ceapă tocată, kokoreç, adică intestine de oaie sau de miel ori alte organe, făcute la rotisor și servite în lipie, împreună cu legume, balik ekmek, un preparat simplu cu pește și pâine, kumpi, un cartof copt al cărui interior este scos și amestecat cu unt, apoi servit cu diverse legume, puțină carne, maioneză și alte sosuri, pilav – orez cu năut și carne de pui sau mantı, un fel de colțunași cu carne, serviți cu smântână. Dacă vrei și desert (și sigur o să vrei) încearcă faimosul turkish delight, adică rahat turcesc, baclavaua, budinca turcească sau desertul cu castane confiate.

kebap turcesc

Creta, Grecia

Puc ne-a spus că fără Spania, Italia, Turcia și Grecia nu putem alcătui o listă completă cu destinații culinare. Așa că noi l-am ascultat. Într-adevăr, tot ce ține de bucătăria grecească, trebuie încercat. Am ales Creta ca destinație, ca să îți dăm un exemplu de insulă frumoasă, unde poți mânca la o tavernă tradițională, cu vedere la mare. Ce poți mânca? Ei bine, acum începe distracția: salată grecească, cu brânză feta și legume, musaca, gyros și souvlaki de pui sau de porc, salată de vinete, tzatziki neapărat, gavros, adică pești mici, prăjiți, serviți cu cartofi asemenea, orice fel de fructe de mare, caracatiță la grătar, soutzoukakia, un preparat cu carne tocată, servită sub formă de mici, alături de orez și sos de ardei, pastizou, un fel de lasagna, dar cu macaroane, iar ca desert încearcă bougatsa me crema, un foietaj cu cremă de vanillie, loukoumates, un fel de gogoși prăjite în miere de albine, halva sau iaurt grecesc înghețat.

gyros

Hmmm, cu atâtea tentații, este greu să alegi locul preferat, nu-i așa? Tocmai de aceea, noi zicem să încerci toate aceste destinații culinare și să savurezi mâncărurile tradiționale din cât mai multe zone. Ce poate fi mai plăcut decât să călătorești și să mănânci cât mai bine? :)

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *