aeroport

Bagaje pierdute? Află ce ai de făcut!

Una dintre cele mai mari griji atunci când călătorim cu avionul este legată de pierderea bagajelor. Cu siguranță ți s-a întâmplat și ție să ai emoții atunci când aștepți bagajele pe banda rulantă și nu le vezi, nu-i așa? Chiar dacă, de cele mai multe ori, ne panicăm degeaba, este foarte important să știi ce trebuie să faci dacă îți pierzi bagajele în aeroport. În primul rând, trebuie să știi ce ai de făcut dacă tu ești cel/cea care a uitat sau pierdut bagajele:

  • Sună imediat la compania aeriană cu care ai călătorit și explică situația, indiferent că ai pierdut bagajul sau alte obiecte personale în avion sau în aeroport.
  • Verifică la biroul sau oficiul pentru bagaje pierdute și găsite (Lost and found). S-ar putea să ai plăcuta surpriză ca bagajul sau obiectele tale să fie deja acolo dacă au fost găsite înainte să le declari tu pierdute. În orice caz, angajații de la aceste departamente te pot ajuta să îți recuperezi bunurile.
  • Dacă au trecut mai mult de 24 de ore de la pierderea bagajelor, trebuie să vorbești direct cu reprezentanții aeroportului.

Câteva informații pe care va trebui să le oferi atunci când declari un obiect sau un bagaj pierdut și pe care trebuie să le știi neapărat:

  • Numele complet
  • Adresa
  • Numărul de telefon și adresa de e-mail
  • Data, locul în care ai pierdut obiectul, numărul zborului, zonele din aeroport prin care ai stat și e posibil să fi pierdut bunurile
  • Cât mai multe detalii specifice despre bagaj sau obiecte, astfel încât să poți alcătui o descriere exactă a acestora

Ce faci in cazul bagajelor pierdute de compania aeriană

Imediat ce realizezi că bagajul tău a fost pierdut, trebuie să faci o reclamație în scris la compania aeriană cu care ai zburat. De cele mai multe ori, aceasta poate fi făcută direct în aeroport sau online, prin scrierea unui mail către compania aeriană. Dacă, în termen de 21 de zile, bagajul nu a ajuns la tine, ești îndreptățit să ceri compensații. În funcție de destinația spre care ai zburat, trebuie să știi că fiecare companie aeriană oferă o despăgubire de o anumită valoare pentru bagajele clienților. În Statele Unite, spre exemplu, pentru zborurile interne, daunele acordate pot ajunge la peste 3000 de dolari/persoană. Cu toate acestea, pentru zborurile internaționale, răspunderea poate varia, întrucât zborurile sunt guvernate de două tratate internaționale: Convenția de la Montreal și cea de la Varșovia. În medie, se pot acorda în jur de 1000 de Euro per pasager. De asemenea, trebuie să știi că s-ar putea să ți se ceară chitanțe prin care să demonstrezi valoarea bunurilor din bagaj. Pregătește-te cu acestea și să îți faci întotdeauna mai multe copii, pe care să le păstrezi și tu, dar pe care să le trimiți și către compania aeriană. Compania aeriană îți va despăgubi valoarea lucrurilor tale, dar este vorba despre valoarea acestora la zi, nu cea din momentul achiziționării lor. Un alt lucru pe care trebuie să îl reții și să îl ai în vedere este faptul că există o lungă serie de articole pentru care companiile aeriene nu își asumă responsabilitatea, printre care bijuterii, bani, bunuri cu valoare sentimentală. Acestea trebuie puse mai degrabă în bagajul de mână sau nu trebuie deloc transportate, ci lăsate acasă.

Bagaje pierdute

Ce ai de făcut dacă bagajele tale ajung mai târziu

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să nu te panichezi. Știm că sentimentul de a sta lângă banda rulantă din zona de recuperare a bagajelor nu este unul foarte plăcut, mai ales dacă vezi că cei de lângă tine își iau pe rând bagajele, iar al tău nu apare. Dar stai liniștit, nodul din gât va trece odată ce afli dacă bagajul tău va veni cu următorul avion sau dacă știi că a ajuns în alt aeroport, însă îl vei recupera în cel mai scurt timp. Din păcate, așteptarea poate dura de la câteva ore, până la câteva zile, așadar, este important să îți lași datele de contact și adresa hotelului în care ești cazat sau adresa la care poți fi găsit, pentru ca cei de la compania aeriană să îți trimită bagajele.

Baggage claim

Din fericire, nu va trebui să te întorci personal la aeroport pentru a-ți recupera bagajele, iar până îți vor fi returnate, ai chiar posibilitatea de a verifica statusul acestora, online sau la numărul de telefon furnizat de compania aeriană cu care ai zburat.

Ce faci în cazul în care ai bagaje deteriorate vizibil

Înainte de a părăsi aeroportul, asigură-te că ți-ai verificat bagajele și că ai raportat orice deteriorare cauzată de transportul acestora în condiții precare. Dacă pagubele sunt minore, cel mai probabil nu vei primi despăgubire. Dar dacă acestea sunt majore, vizibile, compania aeriană va trebui să îți pună la dispoziție un serviciu gratuit pentru reparația acestora sau să îți plătească suma necesară, așa că păstrează chitanța de la reparațiile făcute de tine.

Ce faci în cazul bagajelor furate  

Prima măsură pe care trebuie să o iei este să te asiguri că mergi direct la zona de recuperare bagaje (Baggage claim) cât mai repede din momentul în care cobori din avion. În felul acesta, reduci șansele ca bagajele tale să fie furate. Dacă acestea dispar înainte de a părăsi zona de bagaje, trebuie să faci reclamația la compania aeriană, însă dacă bagajul ți-a dispărut după ce ai trecut de zona cu banda de bagaje, trebuie să faci plângere direct la poliție. Dacă ți-ai făcut asigurare de călătorie care îți acoperă și bagajul furat, atunci poți fi liniștit.

Câteva măsuri pentru a preveni pierderea de bagaje

Chiar dacă, de cele mai multe ori, pierderea bagajelor nu ține de tine, există o serie de lucruri pe care le poți face pentru a te asigura că șansele ca lucrurile tale să se piardă să fie cât mai mici. Iată care sunt acestea:

  • Notează-ți numele și numărul de telefon pe o etichetă pe bagaj, în exterior, dar și în interiorul acestuia. Așa poți fi contactat imediat ce ți se găsește bagajul.
  • Asigură-te că nu îți lași lucruri de valoare în bagajul de cală. Sau, cel puțin, nu cele de care ai nevoie: acte, pașaport, bani, laptop, aparat de fotografiat, telefon, documente de călătorie etc.
  • Evită să ajungi ultimul la check in sau să schimbi conexiunile avionelor pe ultima sută de metri.
  • Verifică eticheta de pe bagaj pusă de angajații companiei aeriene. Asigură-te că este trecută destinația corectă.
  • Pune-ți în bagajul de mână un rând de haine de schimb, pentru ca în situația în care nu primești bagajul la timp să ai un plan de rezervă.

asigurare calatorie

Tu ai trecut printr-o astfel de experiență cu bagaje pierdute? Povestește-ne ce s-a întâmplat! De asemenea, nu ezita să apelezi la ajutorul agenților noștri de turism, dacă ai nevoie de alte lămuriri sau informații suplimentare: apelează numărul 021 313 08 56 sau scrie un mail pe adresa info@fly-go.ro.

Comments