0-Cover-Photo-2

9 Locuri din Spania incluse în Patrimoniul UNESCO

Spania este un tărâm special, o țară fermecătoare, ce întâmpină turiștii cu o mulțime de surprize, orașe fascinante, monumente unice și o cultură foarte interesantă. Dovadă a frumuseții și unicității Spaniei sunt cele 45 de locuri aflate în Patrimoniul UNESCO. De la monumente culturale, până la parcuri naționale și alte locuri din natură, Spania este printre țările cu cele mai multe locuri aflate în Patrimoniul Mondial. Vom descoperi câteva, în rândurile ce urmează, suficient cât să ne facă poftă de călătorie și dorință arzătoare de a descoperi Spania.

Alhambra, Generalife și Albayzín, Granada

Palatul Alhambra este una dintre cele mai mari comori arhitectonice ale Spaniei, dovadă de necontestat a moștenirii culturale din perioada maură. Grădinile Generalife sunt cu adevărat superbe, iar cartierul Albayzín este una dintre cele mai frumoase zone medievale din Europa.

Alhambra, Granada

Lucrările lui Antoni Gaudí

Antoni Gaudí a fost un geniu al arhitecturii, iar șapte dintre cele mai importante lucrări ale sale, din Barcelona sau din apropierea Barcelonei, se află pe lista Patrimoniului Mondial.

Casa Batlo, Gaudi

Centrul istoric din Cordoba

Cordoba este un oraș mic și fermecător, care a fost inclusiv capitala Spaniei. Centrul său istoric este plin de străduțe înguste, piețe și alei, toate aflate în jurul fostei moschei, ce are rolul de catedrală din 1236 și se numește Mezquita.

Centrul istoric din Cordoba

Parcul Național Garajonay

Situat în mijlocul insulei La Gomera, din Insulele Canare, Parcul Național Garajonay a fost inclus în Patrimoniul Mondial în anul 1986.

Parcul National Garajonay

Ibiza, biodiversitate și cultură

Remarcându-se prin biodiversitate și cultură, insula Ibiza se află pe lista UNESCO din 1999. De-a lungul timpului, insula a fost influențată cultural de romani, bizantini, arabi și creștini.

Insula Ibiza, biodiversitate si cultura

Mănăstirea Poblet

Mănăstirea Poblet este o construcție impresionantă, aflată în provincia Catalonia a Spaniei. Este una dintre cele mai mari și complexe mănăstiri cisterciene din lume.

Manastirea Poblet

Mănăstirea El Escorial, Madrid

Mănăstirea El Escorial este de fapt un sit regal, care funcționează ca mănăstire, palat regal, bibliotecă, spital, bazilică, muzeu, universitate, pantheon.

El Escorial, Madrid

Parcul Național Teide

Parcul Național Teide, din Tenerife, este cel mai mare parc național din Spania. Acesta a fost inclus pe lista Patrimoniului UNESCO în anul 2007.

Parcul National Teide, Tenerife

Drumul de pelerinaj către Santiago de Compostella

Pelerinajul de la Santiago de Compostella se numește El Camino și începe din Franța, ajungând până în micul orășel din Spania.

Santiago de Compostella, Camino

flygo

flygo

logo png fly-go

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *